Reguli vânătoreşti pe la numere

La HMODIFSUM regula este aşa:

-Factorii primi multiputernici, dintre "cei H", se folosesc şi sus la înmulţire, şi jos la împărţire, iar cei non-H sunt interzişi în sus şi primiţi la o singură putere în jos, fiind aici vorba despre factorizarea coeficienţilor compuşi de legătură - de altfel, cei non-H oricum sunt prezenţi la maxim o putere în factorizările numerelor mari, deci n-ar avea sens să se împartă numărul mare prin ceva care conţine un prim la o putere neconformă;
-Din COEFLEG.h pot veni şi numere, prime sau compuse, în a căror factorizare să apară numere prime care nu corespund plajei componente pentru factorizarea numerelor mari din intervalul de GIG ţintit, şi atunci funcţia ARANJFACT() - alternativ, ARANJFACT2() - din TOLIL.h (la rândul său, headerul are alternativa TOLIL0.h) tratează aceşti aşa-numiţi "străinezi numerici" ca să nu fie nici ei primiţi, deloc, nici sus, nici jos, aici la HMODIFSUM.

La MODIFSUM regula zice:
-Nu se fac deloc căutări în jos, HMODIFSUM având deja grijă în jos cu toţi factorii care trebuiesc; în plus, MODIFSUM primeşte acei străinezi numerici zişi mai sus.
-Străinezii (fie ei uniputernici sau multi-putere primă în factorizare) şi factorii divizibili cu măcar un număr prim apartenent la vector, dar în zona de non-H (şi care pot fi divizibili în acelaşi timp şi cu ceva din H, valabil şi pentru străinezi, care sigur sunt divizibili cu ceva din afara vectorului, dar pot fi şi cu ceva dinlăuntru, H sau nu) sunt permişi larg la MODIFSUM, pentru "în sus". Se completează perfect cu ceea ce se face la HMODIFSUM.

Asta deşi mă gândesc să dau voie, la HMODIFSUM, ca factorii divizibili în acelaşi timp cu H şi cu non-H din vector (NU străinezi, deocamdată) să fie permişi în sus, şi dacă vine vreun număr nou de fond 1 cu H-ul îmbogăţit pentru vector, prin metoda asta, atunci să actualizez fişierul de puteri corespunzător vectorului de numere prime componente, plus cota sa scrisă în /DETRITO2.h, şi mai departe şi filtrarea să ţină cont de această noutate.

MODIFSUM este susceptibil să îmbogăţească partea de H şi, prin acceptarea de străinezi, chiar numărul general de factori primi din vectorul component, dar asta nu este o prioritate acum.

Şi cum mai este situaţia regulamentului pentru modulul MODIFSUM?
Ia să luăm nişte comentarii:

Străinezii numerici merită lăsați la căutarea în sus, în jos oricum nu au sens. În jos, oricum să nu se împartă de două ori la non-H, că nu are sens.
Complementar la HMODIFSUM: În sus să fie străinezi numerici, în jos nimic - în jos are deja HMODIFSUM tot ce trebuie. După CARONTE, străinezii puși la CF - ei automat NU mai sunt străinezi.
Complementar în sus să se dea voie la împărțirea cu non-H de câte ori e nevoie, străinezii sunt automat non-H, dar la complementar non-străinezii să fie și ei numai non-H.
Ba pardon: la "complementar", adică la MODIFSUM, în sus e doar "înmulţire", un străinez e non-H că nu face parte deloc din vector, dar poate apărea şi la putere multiplă, teoretic vorbind, deci să devină un H integrat, la o viitoare includere prin CARONTE, în consecinţă nu neapărat un non-H în orice stare, şi în plus "non-străinezii", adică acei compuşi făcuţi numai din numerele prime deja existente în plaja numerelor din intervalul de GIG luat în calcul, pot fi non-H în sus, dar pot fi şi H-uri neapărat amestecate cu non-H-uri, ca să fie treaba treabă, în complementaritate perfectă cu HMODIFSUM, unde în sus sunt doar factori primi H să compună... compuşii, celelalte variante posibile de construire a factorilor compuşi de legătură pentru căutarea în sus, care va să zică pentru MODIFSUM, fiind "H înmulţit cu non-H" şi "non-H cu non-H" (ăsta din urmă fie străinez în putere unică sau multiplă, fie de-al vectorului în putere unică).

Aşadar, compunerea produselor care constituie factorii de legătură modifsumici de căutare se poate face:

Program                  Sus                               Jos

HMODIFSUM       H cu H                          H cu H, H cu non-H uniputere, non-H
                                                                     uniputere cu non-H uniputere*
MODIFSUM          Non-H cu non-H**,     Nimic, toate variantele josiste sunt
                                H cu non-H                  "sus" la HMODIFSUM

*Oricum un număr prim non-H în vectorul său este uniputere ca apariţie, dar teoretic prin COEFLEG poate să apară cumva şi la o multiputere (suficient ca să devină compus fără înmulţirea cu altcineva, de altfel).
**Apartenent uniputere sau străinez uni- ori multiputere.

Astfel, la MODIFSUM NU mai e voie să se caute în jos, doar în sus, josul rămâne un apanaj al lui HMODIFSUM.cc.

Comentarii

  1. Thanks, Nguyen! I am glad you find it interesting. So do you understand Romanian?

    RăspundețiȘtergere
  2. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam stă o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Dacă vrei să-ți răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare