Epilog la socotelile cu numerele

 *** *** *** *** *** ***


Ce am făcut pentru dotările hardware și pentru numere m-a înrobit destul de puternic, și sufletește și financiar. Au mers lucrurile în paralel la pachet cu însingurarea puternică și împătimirea inimii. Și, paradoxal, deși serviciul era unul nemulțumitor și nu mai progresam, totuși creditul cel acerb mă ținea și mai legat, în condițiile în care continuam să cheltuiesc masiv pentru povestea cu numerele, fie și numai prin rate și facturi, dacă nu mai cumpăram ceva nou. Doar plata lunară la credit, în 2019, era aproape de 55% din netul lunar (rămas tot mai steril în prime), și eram fără rezerve adevărate deoparte, ca să îmi îngădui să pun capăt serviciului - plus fobia socială dezvoltată de mine între timp, demotivația, nepregătirea profesională, depresivitatea singurătății - alte lucruri serioase care mă țineau legat în viață. Temerea aceea că și dacă încerc un interviu nu sunt suficient de bun pentru altă parte, cu condiții mai bune. Așa că, deși în 2019 erau destule semnale că mă ratez socio-profesional, că salariul este CUMPLIT de mic față de IT-iștii de succes și că nu stau bine, continuam să rămân salariat acolo și să mă afund în povestea cu numerele, înmagazinând date numerice noi care, sincer la urma urmei, chiar că nu interesau pe mai nimeni, deși singurătatea amară a ultimilor ani mă făcea să vreau să împărtășesc deosebitul meu cu semenii, de pildă prin postări pe Internet, inclusiv pe bloguri. Cineva chiar îmi spunea, la un moment dat, despre calculatoarele și numerele de pe blog, că este minunat ce am făcut eu acolo, dar că asta pesemne mă ține mai departe rupt de oameni. Și chiar era un asemenea paravan.


În noiembrie 2019 numerele au încetat (cum încetaseră și marile drumeții singuratice din mai încoace), dar singurătatea mare a rămas, iar insatisfacția apartenenței la serviciu era doar un efect al însingurării mele obștești, că și acolo la firmă ajunsesem în 2013 pentru că nu fusesem suficient de bun pe lume ca să mă accepte într-un loc mai bun, iar stagnarea mea relativă față de alți colegi care totuși aveau stare pe proiecte trebuie că avea și ea legătură cu lipsa mea de curaj printre oameni. Desigur, și efectele dureroase ale vieții se cer înlăturate, însă și cauza contează. Între timp, așa, mai cu greu, în timp, în stilul meu specific, partea cu cariera s-a mai rezolvat. Lupta cu singurătatea rămâne, chit că și pe la ea s-au mai întâmplat unele lucruri, în special online. Nu mai este chiar ca în 2019, însă mai este și mult de lucru cu viața. Iar legat de numere, reluarea lor tot îmi vine grea la inimă, îmi amintește de singurătatea încă nerezolvată și de cum ajunsese ea să mă apese prin 2019. Mi-am iubit foarte mult calculatoarele și numerele, însă s-au transformat în ceva amar și în 2021 inima nu uită. Pe 16 aprilie când noul mare hard disk a ajuns, am dat foarte puțin drumul la ele, apoi m-am oprit la loc, sunt alte 22 de zile în spate. Poate că totuși am să mai caut numere, să găsesc ce consider că nu am găsit, și-apoi categoric că există viață și fără numere. Știu deja asta. Dar măcar să îmi fac misiunea numerică până la capăt. 


Iar cu drumețiile de care ziceam... poate că ele chiar nu or să mai fie, așa singuratice cum erau. Poate cu semenii, când va fi mai sigur. Acum, nici să vreau, noaptea nu este voie să hălăduiești, dar oricum oamenii cuminți NU ar avea de ce să colinde hai-hui noaptea. Iar comuniunea cu semenii prin călătorii sigur este... altceva. Refugiile mele în calculatoare, numere și kilometri pe jos erau în fapt tot o expresie a prăpastiei dintre mine și ceilalți, mă credeam... altfel, și bineînțeles că drumețiile NU le făceam de prea multă fericire ce aveam acasă. Că NU o aveam. Și revenind la partea cu ipotetica iubită de mai înainte, care mi-ar fi luat la ciocan calculatoarele, apoi fata sigur nu ar fi suportat nici celelalte trăiri ciudate ale mele, ca de pildă să plec singur noaptea hai-hui, fie și ziua, pe câmp, pe deal sau pe șosea la munte. Sigur ar fi întrebat ce vreau să fac pe-acolo fără ea. Astfel, anii care au trecut sigur nu erau potriviți pentru o legătură strânsă cu cineva de sex opus, așa cum au fost ei trăiți. Și apropierea de sexul opus ar trebui făcută metodic, fără disperare și gesturi nebunești. În general asta sperie semenii, oricine ar fi ei. Îi indispune.

Comentarii

  1. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam stă o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Dacă vrei să-ți răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare