Progresul hardware, episodul 22: Se trece spre 7980XE! Octombrie 2017

     2 octombrie - Aștept să sosească din Germania procesorul 7980XE, tray (poate cu ceva ambalare politicoasă din partea germanilor, varianta standard Box nu are termen cunoscut de ajungere nici astăzi la CaseKing în depozit, iar cea Tray era deja vineri, pe 29 septembrie, disponibilă, desigur cu titlul de Noutate / Neuheit).

     Echivalentul în lei al plății la el a fost de cam 8700 de lei (sau aproape 1894 de euro). Variantele de Box cu cutia în litere aurii mai întârzie pesemne, mai adânc în octombrie, iar eu l-am dorit mai repede ca să salvez timp în octombrie și ca să merg mai repede spre liniștirea dorului sufletesc. Se pare că ei (CaseKing) dau doi ani de garanție - chiar dacă nu am luat un procesor Box, pentru care Intelul dă personal trei ani, de garanție limitată ce-i drept, și care când se face overclocking este pusă sub dubiu. Pesemne, dacă sunt probleme (Doamne păzește), cei de la CaseKing pot să cumpere alt procesor de la Intel dacă nu mai au tray-uri în propriul depozit, ori să-l pună la loc din depozit, dar vreau să meargă bine și mult 7980XE-ul fără stricare, chiar și cu overclocking.

Niciodată să nu fie nevoie de apel pentru înlocuire. De altfel, Veritonul din 2011 a avut cu siguranță tot un procesor Intel non-Box, fiind vorba de un calculator marca Acer (OEM partener cu Intel) asamblat prin Ungaria, nu a existat o cutie cu litere Intel la procesorul i5-650 în chestiune, dar cu toată folosirea intensă pe care i-am dat-o în acești ani cu numerele, nu am avut niciodată nevoie de apel la cineva - procesorul merge și acum, când Veritonul este deja desuet în casă. Oricum, germanii trebuie să fie oameni serioși și puternici, de altfel livrarea au pus-o rapid în derulare, DHL fiind implicați.

     Sper cu încredere ca 7980XE-ul să fie cu adevărat un tray de producție, nu un Engineering sample. ES-urile sunt o categorie de procesoare Intel cu risc ilegal (și chiar mai mult decât atât).

     Poate că 7980XE-ul tray a devenit disponibil în depozit chiar vineri pe 29 septembrie. Totuși, depășiserăm deja cu câteva zile data lansării oficiale, germanii pot fi performanți și pionieri în varii privințe, iar magazinul CaseKing are într-adevăr dotări și o imagine bună, chiar dacă mai sunt nemulțumiri printre clienți. Și apoi, acolo trebuie să funcționeze rigoarea germană care nu permite ilegalități, măgării cu ES-uri. De altfel, când eram în Germania în luna iulie 2011, mi s-a întâmplat să încerc să accesez anume video pe YouTube, iar deschiderea a fost blocată, cu mențiunea explicită că acel conținut nu are drepturi de difuzare în Germania. Pe forumurile germane sunt oameni conștienți că ES-urile vândute și cumpărate sunt o problemă legală, așa că nici la CaseKing nu ar trebui să se pună în vânzare așa ceva.

      Așadar, comanda de 7980XE am putut-o da chiar din septembrie, de pe 29; inițial am fost aproape să dau de joi, 28, una (cu așteptare de câteva săptămâni cel puțin, totuși; pe 23 octombrie urma să devină, teoretic, disponibil procesorul în stoc). Este vorba despre evreii de la BHPhotoVideo, de la New York. Numai că din SUA se vine și cu taxe vamale. Rapizii germani de la CaseKing sunt în Uniunea Europeană și procesorul urmează deja să intre în mâinile celor de la UrgentCargus ca să ajungă la mine.
     
      Pe 30 septembrie am comandat Aorusul Gaming 9 de pe Shop4PC - Sper să nu întârzie, proporțional, la fel de multe zile cum a fost la coolerul de memorii. Am comandat acel cooler când abia depășisem miezul nopții de 31 august spre 1 septembrie (joi spre vineri) și vineri în 15 septembrie (!) livrarea a fost gataa prin curier. Ce-i drept, o puteam primi a doua zi pe 16, dar am ales lunea de 18 pentru că 16 septembrie este o zi specială din 2010 încoace. Însă primele 14 zile rămân elocvente și sper ca Aorusul să fie la mine până în 10 octombrie.
     
      După ora 9 seara pe 1 octombrie, am comandat o triplă pe PCGarage - restul de componente principale pentru calculatorul 3, care trebuie să primească 7980XE-ul. Adică o carcasă mare, care suportă și XL-ATX + eATX, plus radiator mare la tavan (360 / 420 de milimetri), și desigur mai mult loc pentru discuri. Se cheamă be quiet! Dark Base 900 Orange. Și o sursă FSP Aurum Platinum de 1200 de wați. Sursa de la Veriton este un FSP de 300W și mai merge, după toată încărcarea de care a avut parte în 2011-2017, așa că am părerea că mă pot încrede în FSP.
      De asemenea, coolerul Arctic AC Liquid Freezer 360, pe care sper să-l pot lega bine la 7980XE de la tavanul carcasei, am văzut că nu are pompele lungi.
     
      Am mai comandat de la Vexio un NVME de 480 de GB, Corsair Force 500, cu 2400 MB/s scriere și 3000 citire (maximum), care trebuie să înlocuiască primul NVMe de 240 de GB, stricat (cred că din cauză că l-am solicitat punând sistem de operare pe el, nu s-a înțeles bine cu overclocking-ul și nici nu stătea prea bine în picioare pe slotul M.2 numărul 2 al plăcii X299-A). Deja am mai luat de la PCGarage alt NVME de 1 TB (Plextor, 1000 MB/s scriere cu 2450 citire maximum), care stă sub heatsink-ul de M.2 al plăcii, adică pe celălalt slot M.2 al ei (numărul 1), și pe care nu vreau să mai încerc vreo punere de sistem de operare,  ci doar fișiere de la lucrul cu numerele.

De asemenea, următorul NVMe de 480 va trebui apărat. Poate că va intra direct pe placa Aorus (împreună cu Plextorul de 1 TB), unde sper să nu mai fie nici măcar loc de stat în picioare, necum vreun Linux pe cele două NVMe-uri noi și funcționale, de 1024 și 480 de GB zecimali. Mortul de 240 de GB zecimali rămâne înfipt în placa SLI PLUS, dar BIOS-ul de acolo a persistat în a vedea „Not present” pe ambele M.2-uri, și se întâmpla chiar și a doua zi după stricare - a fost în 29 septembrie, înaintea comenzii pentru 7980XE, și sâmbătă pe 30 tot nu se vedea în BIOS. Minune dacă își revine; pentru hard diskul Seagate Barracuda ars în 26 septembrie 2015, minunea nu s-a întâmplat. Deși m-am rugat pentru ambele.
     
      Dar vor fi celelalte două noi NVMe-uri, arhisuficiente deocamdată, căci cumplite sunt cheltuielile mele de hardware. Astăzi am mai comandat de la Vexio un hard disk HGST de 8 TB, care să-mi mărească spațiul pentru numere. Cu această ocazie pot să scot HDD-ul de 500 de GB ca să-l mut la primul calculator. În afara NVME-ului de 480 de GB, pentru care va trebui un numerar, toate noutățile au fost plătite prin card.
     
      Luni în 9 octombrie, trebuie să vină următoarea lichidare. Măcar 1600 de lei o să pompez în contul de ING, din această fracțiune de salariu. Și pe 23, măcar alți 500. Chiar o să fie nevoie de multă refacere după toate aceste investiții, care trebuie să fie și să rămână reușite, fără alte stricări. NVME-urile trebuiesc apărate (fără OS pe ele și fără poziția în picioare).
     
      Mă mai gândesc la 32 de GB de DDR4-3800, ca toată triada să aibă câte ceva la memorie. Poate și câteva noi cabluri de prelungire de la Conectica. Ar putea fi acesta maximul de hardware pentru 2017, chiar dacă ar veni în curând o veste de mărire a veniturilor. Și așa am ajuns cumplit de departe.

Comentarii

Postări populare