Progresul hardware, episodul 55 (cu regres): ...Și ce dezastru tocmai urma...

În noaptea de 23 spre 24 mai din 2018, am pățit o treabă de-a dreptul nedorită, care a dus la stricarea plăcii SLI PLUS și poate și-a procesorului 7740X de acolo (nu însă și a memoriei, discurilor...).

Voiam să aranjez niște ventilatoare de carcasă, pe partea de sus, și Conductonautul (metalul lichid) pus cam din abundență pe procesor, sub acel Arctic Liquid Freezer AC 360, a ieșit de la locul lui și, scurs pe unde NU trebuie, a defectat repornirea sistemului, placa nemaiajungând vreodată la BIOS, ci ledurile cu coduri de două cifre ciclau, nedepășind o anume fază.

Deși am demontat procesorul din soclu și am încercat să scot metalul acela, nu am mai reușit să repun placa să meargă, mai ales că am deteriorat prin atingeri repetate o parte din cei 2066 de pini de acolo.
Pe urmă am pus placa sub jet de apă la chiuvetă și am „depozitat-o” la uscat pe balcon, dar fie și cu uscare, având acei pini foarte mici deteriorați și metalul acela lichid ajuns în prealabil unde NU era voie, era clar că am stricat SLI PLUS-ul, poate că și procesorul, și, pentru siguranță, trebuia să iau altă X299 SLI PLUS și alt i7-7740X.

Și, sub supărarea și impulsul momentului, am hotărât să fac credit la bancă, prima dată în viața mea.
Un nou prag avea să se treacă, pentru restabilirea onoarei progresului hardware și-a numerelor.

Luni în 11 iunie, noile componente au fost gata în casă. Placa și procesorul le-am luat de la Vexio și, cum procesorul a ajuns mai greu, a trebuit să aștept atât - noua SLI PLUS a fost acasă marți pe 29 mai.
Și am refăcut SLI PLUS-ul așa. Cu vechea memorie, carcasa, sursa, discurile.

Placa veche a rămas în casă, având după o vreme aprindere electrică la niște LED-uri (dar, fie ea și uscată după spălătura la chuvetă, menită să dea deoparte urmele de metal lichid, măcar pe faptul că acei pini procesoristici nu mai erau la locul lor și deja era clar că NU mai e de folosit), la fel și vechiul 7740X.

Arsenal hardware.

Comentarii

Postări populare