Progresul hardware, episodul 61: Viață proaspătă cu cinci „frați” la numere (august 2018)

24 august, ora 9:48 : Astăzi trebuie să refac tripla de ventilatoare RGB Thermaltake pe care le-am defectat când le-am legat la porturile USB ale plăcii MEG Creation,în locul controlerului dedicat.
Celelalte vor rămâne de decor, RGB-ul este încă activ la ele.

Anul ăsta mai trebuie să vină terabaiți (inclusiv NVME PCI-E) și ventilatoare la Threadripper.

Slavă Domnului Iisus Hristos că am reușit punerea Threadripperului, chit că în Linux dezvoltatorii de programe nu au pus bine la punct sistemul de monitorizare în timp real pentru temperaturile procesoarelor AMD Ryzen, așa că nu pot să văd ca la i7z pentru Inteluri.

[...] Trebuie să scad dobânda la credit până în septembrie, căci salariul îl iau tot la ING de minimum trei luni.

Trebuie să mai văd de mărirea frecvenței memoriilor la Threadripper, ele sunt nominal de 4133, dar până la 2866 am reușit deocamdată, pe versiunea de BIOS datată 13 august la MEG Creation.Ar fi bine să reușesc până peste 3600, și la ASUS PRIME la fel (poate mai aduc 32 de GB de DDR4-4133 și acolo).

Am pus la 3.5 GHz frecvența Threadripperului în BIOS, poate reușesc cu bine vreo patru și full-load fără temperatură prea mare. Coolerul este EKWB, piese p-alese.

Cam 16798 de lei în cont în dimineața asta, am mai mărit amperajele siguranțelor de la tabloul electric al casei.

Măcar un PCI-E NVME de 2 TB la MEG Creation... Cu acel M2 Expander Aero se pot până la 7 NVME-uri (maxim 6 cred, dacă sunt interferențe pe placa de bază cu porturile SATA, opt din care cinci sunt deja ocupate). Aero are patru locuri de NVME, iar placa trei, și încă nu știu dacă unul dintre M2-uri nu poate lua patru porturi SATA, ca la XPOWER și AORUS.

În TeamViewer calculatoarele cu numerele sunt numite, de regulă, după placa de bază, dar la Threadripper am pus chiar THREADRIPPER.

La XPOWER a mai apărut o versiune nouă de BIOS acum în august, și-am pus-o.

Deocamdată, luna asta, cu noul capitol de progres hardware, am mai adus acasă 40 de TB de discuri, două HDD-uri de 12 TB de la Senetic + unul de 14 TB, Toshiba de la Vexio, și un hard disk extern de 2 TB pentru numere marginale, un Maxtor pe USB (de fapt este Seagate, să sperăm că el rezistă bine, nu ca Barracuda internă de 2 TB din 2015).

Dar aș mai vrea niște TB de NVME PCI-E + de HDD și pentru mai încolo. Pentru moment, spațiul pentru numere este îndeajuns de cuprinzător. Am făcut nouă redistribuire de discuri între Threadripper, XPOWER și Aorus.

Acum în casă există o PENTADĂ numerică (plus Veritonul, de unde pot să mă uit la restul), iar clasamentul de spațiu pe calculatoare este astăzi așa:

        Numele                            Spațiul                             Discurile                                                                        Total de discuri pe calculator*                        Memoria               Tipul

1. THREADRIPPER               55 de TB               3TB + 3*12TB + 14TB + 2TB externi                                                 6                                                      128 GB                DDR4-4133
2. XPOWER                            44 de TB               1TB + 2TB + 4TB + 2*5TB + 3*6TB + 8TB + 1TB extern                10                                               128 GB                DDR4-3333
3. AORUS                               42.59 de TB       61/62GB + 480GB + 2*1.024TB + 8TB + 2*10TB + 12TB             8                                                            128 GB                DDR4-4000
4. ASUS PRIME                      8.5 TB                   500GB + 2*4TB                                                                                     3                                                    32 GB                DDR4-4133
5. MSI SLI PLUS                    5.24 TB               240GB + 2TB + 3TB                                                                             3                                                        64 GB                DDR4-3000
6. VERITON                           1 TB                       1TB                                                                                                         1                                                    16 GB                DDR3-1333


*La numerice, doar discurile numerice, fără USB-urile auxiliare. La Veriton este unul și bun.

Cele șase calculatoare au 156.33 de TB zecimali pe discuri.
Cele șase procesoare funcționale au în total 84 de inimi și 168 de fire: Veritonul (i5-650) 4 fire, 7740X 8, 7900X 20, 7980XE-ul nedelidded 36, 7980XE-ul delidded 36, Threadripperul 2990WX 64.
4 + 8 + 20 + 36 + 36 + 64.


Împărțirea numerelor pe cele cinci calculatoare este:


        Numele                        GIG-urile (cu LPT-uri cu tot)

1. MSI SLI PLUS                GIG52
2. ASUS PRIME                 GIG420 + GIG1910
3. XPOWER                       GIG70 + GIG80 + GIG180 + GIG200 + GIG240
4. AORUS                          GIG90 + GIG100 + GIG110
5. THREADRIPPER          GIG120 + GIG130 + GIG140 + GIG150 + GIG160


Veritonul n-are.

Comentarii

Postări populare